Bună, Sunt Alina Vlad.
Sunt psiholog și analist comportamental certificat internațional (BCBA), cu peste două decenii de experiență în intervenția timpurie pentru copiii cu autism. Munca mea îmbină analiza comportamentală aplicată, neuroștiința dezvoltării și cercetarea despre relația părinte-copil — pentru a susține reglarea, implicarea socială și comunicarea la copiii mici. Astăzi ofer coaching și mentorat pentru părinți, terapeuți și consultanți ABA deopotrivă.
Dar, ca să înțelegi de ce fac lucrurile așa cum le fac, trebuie să mergem puțin în urmă.
Pe prispa bunicului
Am crescut într-un loc unde nimeni nu vorbea despre „intervenție timpurie”, dar toți știau instinctiv cum se crește un copil: cu implicare, răbdare și perseverență. Bunicul meu era brutar. Când făceam covrigi cu el, îmi spunea: „Nu te grăbi. Așteaptă până se simte bine în mâini.” Mai târziu am înțeles că învățarea funcționează la fel. Nu poate fi forțată. Are nevoie de ritm și relație. Această idee a devenit, peste ani, esența muncii mele.
Totul a început cu un copil
În 2003 am început să lucrez cu prima familie care implementa ABA în România. Am fost terapeutul lui Radu Nedescu, primul copil considerat integrat social prin intervenție timpurie din România. Au fost luni intense, cu multe încercări și mari victorii. Am învățat ce înseamnă să vezi cum un copil își schimbă lumea: cum o privire capătă sens, cum un gest devine conversație.
Când Radu nu a mai avut nevoie de mine, am știut că vreau să duc mai departe această misiune.
Au urmat ani de formare, cursuri internaționale, predare universitară, supervizare și coordonare ABA. Am obținut diploma de master în Analiză Comportamentală Aplicată la Swansea University și am lucrat internațional în programe intensive de intervenție comportamentală, inclusiv în cadrul UK Young Autism Project. Cercetarea mea despre predarea emoțiilor în context și dezvoltarea perspectivei sociale la copiii cu autism a fost publicată în Journal of Autism and Developmental Disorders. Dar adevărata schimbare avea să vină mai târziu.
Când am înțeles că progresul copilului începe cu părintele
În 2012 am deschis centrul New Odyssey. Copiii veneau zilnic la terapie. Programele erau bine structurate. Progresul era măsurat atent. Și totuși, ceva lipsea. Părinții nu erau parte din intervenție în ritmul vieții de zi cu zi. Între centru și casă, informațiile nu circulau.
În 2018 am înțeles că oricât de bune sunt strategiile, învățarea reală nu se întâmplă fără un părinte informat și implicat activ în proces. Nu poți schimba traiectoria copilului fără să schimbi felul în care te raportezi la el zi de zi. Așa s-a născut Programul PCM — și, un pas mai departe, tot ce avea să devină, mai târziu, Focus.
Cum a început programul intensiv Focus
În 2017 am acceptat să coordonez programul ABA al unui băiat de patru ani și jumătate. Venise după un an de terapie într-un centru. Am primit rezultatele evaluării ABLLS-R și, deși cunoșteam bine „ruta standard”, am văzut imediat că nu i se potrivea.
Motivul era simplu și greu în același timp: la patru ani și jumătate, nu imita spontan. Într-un an învățase 20 de acțiuni pe care să le copieze — dar numai la cerere. Era nonverbal. Și, în ciuda acestor date, era foarte bucuros în preajma noastră.
Atunci am riscat. M-am întâlnit cu mama lui și i-am spus, direct: „Dacă vrei să-ți fiu coordonator, îți propun un singur obiectiv: să ajungem la imitație spontană. Fără ea, va rămâne dependent de ghidarea ta fizică ca să învețe. Nu doar acum. Tot restul vieții.”
Nu vorbeam atunci despre „micro-momente”, nu aveam un cadru structurat. Aveam doar o decizie: să punem totul în slujba unui singur obiectiv — imitația care apare de la el, fără semnal vocal, fără împingere din spate. Mama, probabil, a crezut că sunt „nebună de legat”. Dar nu mai avea ce pierde — făcuse deja un an de program ABA standard, fără rezultatele la care sperase. A acceptat cu jumătate de gură. De acolo am plecat.
Am stabilit prioritatea numărul 1, am căutat interesele copilului și le-am urmărit cu pasiune, cu perseverență, cu răbdare să practice suficient. Ne-am ținut de acel obiectiv până a apărut. Nu am urmărit zece programe. Am urmărit un singur criteriu: Îi este mai ușor acum? De fiecare dată când apărea o imitație necerută, știam că zidim la fundația potrivită pentru el. Atât.
Astăzi, băiatul acela e bine. La școală. Independent. Învață ca toți ceilalți copii.
Acolo, în 2017, fără nume și fără ambalaj, a început programul intensiv Focus. Din povestea aceea am rămas cu trei busole, pe care le folosesc și azi. Abilitățile esențiale de învățare — atenție socială, participare activă, reciprocitate, imitație spontană — sunt puține, dar absolut necesare ca un copil să învețe singur din mediul lui. Un obiectiv bun ține loc de zece programe: când imitația devine spontană, se dezleagă noduri pe mai multe linii deodată — comunicare, joc, autonomie. Iar independența e măsura reală — nu câte știe copilul, ci cât face singur, fără ghidare, în viața de zi cu zi.
Cum descriu acum programul Focus
Focus traduce analiza comportamentală contemporană, neuroștiința dezvoltării și cercetarea despre interacțiunea părinte-copil într-un ghid practic, aplicabil în viața de zi cu zi a familiei.
Nu lucrăm în ore de terapie, izolate de restul săptămânii. Lucrăm în micro-momente — mici momente de plăcere mutuală, aparent banale, din viața de zi cu zi. Un micro-moment poate dura 3 secunde sau 3 minute — ce contează este ca, în acel timp, un adult să fie prezent, atent, disponibil și receptiv la semnalele copilului.
Repetate, aceste momente — pozitive, calde, suportive, relaționale, distractive — modelează și remodelează creierul copilului: întăresc circuitele neuronale deja formate și ajută la apariția altora noi. Nu e nevoie de ședințe lungi sau de exerciții separate de restul zilei. E nevoie de imersiune constantă, în timp, în interacțiuni mici, dar cu adevărat benefice.
Înainte de orice, stabilim provocările și obiectivele exact la nivelul de dezvoltare al copilului tău — nu după vârsta lui cronologică, nici după un curriculum general, ci după ce poate el, cu adevărat, acum. Abia apoi știm ce să căutăm în micro-momentele zilei.
Ce te învăț, de fapt, e să recunoști aceste momente când apar și să știi exact cum să răspunzi în ele. Nu adăugăm ore în plus în programul vostru. Schimbăm felul în care folosiți orele pe care oricum le petreceți deja împreună.
